Constantin Harasim, prefectul Sucevei: Trebuie să avem o abordare constructivă în relaţia bilaterală cu Ucraina


Intră acum și în grupul de

În urma întâlnirii de marți, 31 martie, cu autoritățile din regiunea Cernăuți, organizată la PCTF Porubnoe Siret, Constantin Harasim, prefectul județului Suceava, a stabilit împreună cu Iaroslav Kurko, prim-vicepreşedintele regiunii Cernăuţi organizarea unei vizite la Suceava.

intalnire PCTF Porubnoe Siret

Vizita va avea drept scop prezentarea modului de lucru din cadrul Institiției Prefectului Suceava, având în vedere că viitoarea reformă administrativă din Ucraina prevede crearea unei instituții similare.

„Avem o mare deschidere pentru a extinde aceste relaţii de colaborare şi apreciez iniţiativa părții ucrainene de a ne întâlni în această formulă. Trebuie să avem o abordare constructivă în relaţia bilaterală cu Ucraina, pentru susţinerea şi acordarea de expertiză statului vecin şi prieten, precum şi pentru deschiderea în tratarea şi rezolvarea problemelor etnicilor ucraineni din România”, a precizat Constantin Harasim, prefectul județului Suceava.

foto intalnire PCTF Porubnoe Siret

În cadrul întâlnirii de la Porubnoe Siret, s-au clarificat o serie de aspecte privind derularea proiectelor transfrontaliere finanțate prin Programul Operațional Regional România – Ucraina – Rebulica Moldova 2007-2013, în care Consiliul Județean Suceava are calitatea de partener. Totodată, s-a discutat și despre modernizarea și simplificarea punctelor de trecere a frontierei, punându-se accent pe punctul de trecere Vicovu de Sus – Crasna.

 


Intră acum și în grupul de